Fericirea celui mic este în mâinile noastre. Noi, părinții, suntem singurele lor modele în primii ani de viață. Fie că râd, plâng, se joacă sau învață, noi ar trebui să le fim alături în orice moment. Însă uneori devenim atât de preocupați să fim adulți încât uităm de importanța timpului petrecut cu copiii noștri. 

Povestea CelMic.ro a început cu doi copii ale căror dorințe au rămas neîndeplinite...

... când eram mici, părinții noștri erau foarte preocupați „să fie adulți”, uitând de nevoile noastre, ale celor mici. Ne doream să petrecem cât mai mult timp cu ei, să servim micul dejun, prânzul sau cina alături de familie. Ne-ar fi plăcut să aibă măcar o oră la dispoziție să se joace cu noi, doar că, fiind preocupați cu problemele și sarcinile zilnice precum job-ul, ajungeau deseori acasă supărați, nervoși sau stresați.

Acestea sunt doar câteva dintre emoțiile trăite de noi, care ne-au motivat să întemeiem această familie, CelMic.ro, cu ajutorul căreia ne dorim să contribuim la transformarea relației dintre tine și copilul tău – dintr-una lipsită de interacțiune - într-o relație deschisă de prietenie, cu beneficii atât pentru tine, cât și pentru cel mic.

Această relație de prietenie trebuie clădită încă de la vârste fragede ale copilului prin încredere reciprocă, înțelegere, dedicare, șansa de a experimenta și nu în ultimul rând, prin susținerea celui mic în urmărirea visurilor sale, astfel contribuind la formarea unei personalități frumose, puternice și încrezătoare.

Valorile noastre sunt familia, sinceritatea, respectul, educația.

Am greșit și noi de multe ori, precum niște copii care învață, atât în viața personală cât și în cea profesională.
De fapt, încă de la crearea site-ului am dat greș prin diferite decizii care ne-au îngreunat munca, ulterior descoperind soluții mult mai rapide și mai ușoare.
Așadar este important să le permitem copiilor noștri să experimenteze și să greșească, pentru ca aceasta este cu siguranță cea mai bună metodă de a învăța.
 
Într-o lume a tehnologiei în care copiii sunt nedezlipiți de gadget-urile lor, noi încercăm să promovăm și să încurajăm ideea de a petrece mai mult timp cu cei mici prin folosirea jucăriilor interactive care pot stabili o conexiune mai puternică între părinți și copii. Lipsa acestei conexiuni și a atenției de care copiii au atâta nevoie îi împinge să se refugieze în social media, astfel ajungând mai târziu să sufere de anxietate, depresie, să nu se cunoască pe ei înșiși și se pot dezvolta având diferite temeri, rețineri sau lipsă de încredere în sine. 

Ne dorim, de asemenea, ca cei mici să experimenteze învățarea distractivă prin jucăriile educative, care ajută la dezvoltarea abilităților de bază precum creativitatea, logica, concentrarea sau atenția la detalii.

Știm cât de greu se construiește o relație de prietenie cu cel mic, de aceea noi venim în ajutorul tău cu produse interactive care necesită implicarea părinte-copil, astfel creându-se o legătură puternică și o prietenie frumoasă între voi. Acesta este cel mai de preț cadou pe care-l poți oferi copilului tău - prietenia ta sinceră.

Familia CelMic.ro